duminică, 27 iunie 2010

Postare noua - o stare noua

... nedefinita.

Sa vedem : beatitudinea inspirata de privelistea unui asfintit frumos amestecata cu o usoara iritare provocata de circul nesfarsit al posturilor de televiziune care se intrec in previziuni apocaliptice ale evolutiei crizei romanesti (oricum, romanii sunt vesnic in criza, nimic nu-i mai poate impresiona), spectacole manelistice, videoclipuri menite sa socheze prin sexualitatea exacerbata, bleah, nu mai pot...
Cand credeam ca am ajuns la limita si voiam sa inchid tembelizorul, ce vad? OTV reloaded!
Pe o ploaie torentiala cativa romani (nu putini!) joaca o hora indracita in cinstea eliberarii lui Dan Diaconescu Direct. Pe ecran se deruleaza mesaje de sustinere pentru sarmanul DD si raspunsuri la sondajul: VRETI CA DAN DIACONESCU SA AJUNGA PRESEDINTE ? Da - 3224 Nu - 98
In mod clar, sunt depasita de evenimente: "cu Axinte inainte, Diaconescu presedinte" - asa suna o propunere de slogan din partea unui telespectator. Iritarea se transforma in amuzament. Romanul s-a nascut poet.
Constat ca dupa emanatii revolutiei au aparut emanatii tranzitiei si, mai nou, emanatii crizei .

Of, prefer o stare de ebrietate!

Impresii de la o inmormantare

Ploua infernal...
Lacustră



de George Bacovia



De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

sâmbătă, 19 iunie 2010


Asculta mai multe audio Muzica

Cautari spirituale

Ma uit destul de rar la televizor, inflatia de pseudovedete imi produce o stare de iritatie, asa ca dupa o scurta zapare de cele mai multe ori renunt si imi gasesc alta preocupare. Cu toate acestea reusesc uneori sa surprind interviuri sau emisiuni intregi dedicate unor oameni interesanti, pentru care merita sa iti sacrifici o ora-doua din timpul liber pentru a-i asculta cu multa luare-aminte. Printre acesti oameni valorosi din punctul meu de vedere se numara si Dumitru Constantin Dulcan, pe care am avut ocazia sa il vad prin cateva emisiuni. Argumentele lui bazate pe vasta cunoastere stiintifica proprie, dar si deschiderea catre aria spiritualului, mi-au adus numeroase edificari sau m-au determinat sa citesc mai mult pentru a gasi raspunsuri...


Profesorul universitar dr. Dumitru Constantin-Dulcan este medic neurolog si psihiatru de excelenta, autor a numeroase monografii, tratate si carti de inalta valoare stiintifica, dar si eseistica, cu ample deschideri spre Filosofia Stiintei. Cartea sa, Inteligenta materiei, un best-seller care a facut voga, a fost distinsa cu premiul "Vasile Conta" al Academiei Romane (1992). Omul de stiinta roman Dumitru Constantin-Dulcan este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii inregistrate la OSIM, titular al unor cursuri universitare importante, precum si detinatorul a numeroase premii stiintifice si literare. A studiat, lucrat si calatorit in spatiul occidental (Europa, SUA, Canada, Australia), dar si in cel oriental (China, Japonia, India).

"Constiintei noastre i s-a dat in primire un creier si creierului un trup" - spune Dumitru Constantin-Dulcan.

„Religia" mea este o căutare şi o trăire a esenţei ultime a Universului şi nu are nimic comun cu modul istoric în care s-au implicat instituţiile sale reprezentative. Ele pot persista sau pot să dispară în funcţie de vântul istoriei şi de capacitatea lor de adaptare, de remodelare, de actualizare, dar esenţa de dincolo de măruntele orgolii şi ambiţii omeneşti, va fi eternă.
Pledez pentru eternitatea acestei esenţe.


Fragmente din cartea
Prof. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN
ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT



CAPITOLUL 10 CRIZA SPIRITUALĂ A OMULUI MODERN

Fiecărui timp istoric îi corespunde o paradigmă, un concept, un model de interpretare a realităţii, dat de ansamblul ideilor din acel moment.

Funcţia paradigmei este aceea de a oferi un model de gândire şi de comportament corespunzător unui timp istoric determinat. De aceea fiecare timp îşi are o paradigmă a sa.

Până în secolul al XVI-lea lumea era văzută ca rezultat al creaţiei divine. Lumea avea un sens, înscris în intenţia divină în momentul creaţiei.

Începând cu secolul al XVI-lea, prin lucrările lui Galileo Galilei, Kepler, Copernic, Descartes, Newton, Francis Bacon ş.a., asistăm la primul val al revoluţiei Ştiinţifice. Până atunci cunoaşterea se reducea la Aristotel şi biserică, raţiune şi spirit.

Ştiinţa ultimilor 400 de ani începe cu Galileo, care fixează primele canoane ale cercetării ştiinţifice. Poate că nu chiar străin de atitudinea bisericii faţă de preocupările lui ştiinţifice, Galileo exclude spiritul din ecuaţia ştiinţei. Ii cere ştiinţei să aibe ca obiect doar ceea ce are formă, număr şi mişcare şi poate fi cuantificat, exprimat în formule matematice. Tot ceea ce ţine de psihic, având un caracter subiectiv, trebuie exclus din atenţia ştiinţei. R. D. Layng, un psihiatru englez, menţionează că sunt astfel lăsate în afara ştiinţei sensibilitatea, percepţia, valorile morale şi estetice, spiritul şi conştiinţa. O întreagă experienţă umană este ignorată, laboratorul rămânând singurul zeu viabil al ştiinţei.

Francis Bacon înlocuieşte cuvântul Dumnezeu cu cel de natură. Legile lui Dumnezeu, devin acum Legile naturii. Mai mult, cere ştiinţei să „chinuie" natura până îi va smulge toate secretele.

Rene Descartes pune bazele metodologiei ştiinţifice moderne, face separarea între spirit şi materie - res cogitans şi res extensa. Adept al raţionalismului în cunoaştere, susţine că numai ştiinţa poate să acceadă la adevăruri exacte. Această graţie acordată ştiinţelor va fi cea care va motiva mai târziu atributul scientismului din ştiinţa occidentală.

Deşi, în cea mai mare parte, ştiinţa îi este tributară lui Descartes, opiniile lui nu sunt infailibile, în raport de ceea ce ştim astăzi. „Nu este nimic în gândire care să aparţină corpului şi nimic în corp care să aparţină gândirii" spunea el. Este exact opus la tot ceea ce au evidenţiat ştiinţele neurocognitive pe care le-am comentat şi noi mai sus. Astăzi i-am putea răspunde: „Nu este nimic în corp care să nu aparţină gândirii". Şi este doar una din erorile lui Descartes.

În ceea ce priveşte concepţia sa mecanicistă asupra corpului, întâlnită uneori şi astăzi, trebuie să spun, ca specialist în domeniu, că este o altă mare eroare a lui Rene Descartes: „Nu este nici o diferenţă între maşina făcuta de om şi cea făcută de natură", spunea el. Probabil că ar fi aşa, dacă omul ar reuşi să „construiască" un alt om în laborator, combinând doar elementele chimice existente în structura organismelor vii. Dar asta nu se va întâmpla niciodată, oricât de entuziaşti am fi.

Prin Newton, viziunea mecanicistă asupra lumii obţine un statut deplin. Universul este văzut acum ca un ansamblu de elemente disparate, guvernate de legile gravitaţiei, dispus într-un spaţiu şi un timp cu caracter absolut. Este un Univers cauzal, determinist, efect al unor cauze locale, imediate. Fiind supus unor legităţi matematice, orice eveniment este previzibil, calculabil.

Al doilea val al revoluţiei ştiinţifice începe către sfârşitul secolului al XVIII-lea prin Kant, Laplace, Lamarck, Darwin, Cu vier, Faraday, Maxwell şi alţii. Se oferă un răspuns convenabil pentru ştiinţă, vizavi de originea omului, ca şi a întregii lumi vii. Am putea spune că ceea ce a fost Newton pentru fizică, a fost Darwin pentru biologie. Către sfârşitul secolului al XlX-lea, se părea că marilor întrebări ale omului li s-a dat răspuns. Entuziasmul ştiinţei trebuie să fi fost atunci deplin. Descartes părea să fi avut dreptate. Ştiinţa părea să poată explica tot. Nici un dubiu, zicea el făcând o altă eroare...

Acestea sunt elementele care au determinat o con cepţie materialistă, fragmentară asupra lumii. Dominând celelalte ştiinţe, fizica clasică şi-a extins o viziune fizicistă în toate domeniile de cunoaştere.

Intervenţia întâmplării în evoluţie exclude ideea de sens, de rost, de finalitate în existenţa Universului. Omul este privit, ca orice altă specie, ca fiind un simplu rod al întâmplării. Nu există sens în natură, a decretat ştiinţa. Nu există sens în istorie, declară adepţii postmodernismului. Nu există sens în viaţă şi, ca urmare, nu există nici o morală, care să motiveze conduita umană, spun toţi cei ce profită din plin de 80 % din bunurile lumii. Şi, pentru a fi ascultaţi şi temuţi, manevrează după bunul plac legile şi îşi construiesc arme care seamănă „şoc şi groază".

Sensul lumii îl conferă spiritualitatea, dar ea a fost exclusă din ştiinţă. Şi ca atare lumea este absurdă, vin să ne spună şi filosofii.

Aceasta este istoria actului de deces al spiritualităţii, care a dispărut, ca interes, pentru ştiinţă.

în orice opţiune umană sunt însă şi avantaje şi dezavantaje.

Care sunt avantajele ştiinţei pentru om? Imense. Popper considera ştiinţa ca fiind cea mai mare mândrie a omului. Am fi putut spune că este cea mai mare victorie a spiritului uman, dacă milioane de oameni n-ar fi fost victime tocmai ale invenţiilor ei. Trebuie să afirmăm cu regret că, prin ştiinţă, se salvează şi se ucid şi astăzi numeroase vieţi.

Dar chiar şi viziunea mecanicistă, reducţionistă asupra lumii şi-a avut avantajele ei. în primul rând aş cita emanciparea, eliberarea minţii umane de încătuşarea obscurantismului medieval, de teroarea demonismului şi a superstiţiilor la care constat cu stupefacţie că, în goană după câştig, revenim. Cassandre, schizoizi, farsori fac rating la TV readucând spaimele Evului Mediu în minţi neinstruite.

Ştiinţa a îmbogăţit nu numai cunoaşterea umană, ci a devenit şi un instrument pentru producţia bunurilor necesare vieţii.

Condiţia umană a fost ameliorată la un nivel nesperat cu numai un secol în urmă. Longevitatea umană a beneficiat de aportul medicinii ştiinţifice şi de ameliorarea condiţiilor de igienă şi de viaţă. Civilizaţia umană tinde spre globalizare şi spre extensie, la toate nivelele straturilor sociale prin presiunea exemplului, a mijloacelor de comunicare şi mai ales de deplasare, puse la dispoziţia omului de progresul tehnologic.

Tehnologia informaţională actuală a redus Terra la dimensiunile unui sat, cum se exprima McLuhan. Omul modern este un om informat, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în fiecare clipă, inclusiv pe partea cealaltă a Pământului.

Care sunt limitele ştiinţei actuale şi de ce este nevoie de o nouă paradigmă, a unei conştiinţe elevate, spiritualizate?

În opinia mea, omul actual este confruntat în clipa de faţă cu o criză morală, spirituală, pe care aş numi-o „criza spirituală a omului modern".

Această criză se manifestă în multe din laturile vieţii sale.


Ştiinţific, suntem în faţa dilemei - evoluţionism sau creaţionism. Am abordat mai pe larg subiectul în capitolul precedent.

Din nefericire, ştiinţa nu are un cod etic. Este la dispoziţia celui ce o plăteşte.

Armele moderne, ca şi cele de exterminare în masă, sunt creaţia ştiinţei... Ştiinţa n-are conştiinţă, iar ştiinţa fără conştiinţă este o ruină a sufletului, spunea încă Francois Rabelais.

Spiritual - domină moda anticulturii în numele postmodernismului. Mai exact sfidarea, deconstrucţia, cum zice Jacques Derrida, a autorităţii oricărui sistem de gândire, care pledează pentru valorile umane, fundamentale ca raţiunea, cultura, sensul, adevărul şi frumosul. Opusul lor - urâtul, dezordinea, ignoranţa, anarhia sunt „noile valori" ridicate la rang de filosofic.

• Exaltarea instinctualităţii, printr-un exhibiţio nism care abuzează de toate căile de exprimare nelăsând nimic neinfestat, nimic neşocat şi bulversat, este de asemenea o expresie a „culturii" postmoderniste.

O caracteristică a postmodernismului cum l-a numit Jean-Frangois Lyotard, o constituie pluralismul, tolerarea tuturor modelor, fără nici o discriminare. Dar, ceea ce constatăm astăzi, nu este o tolerare a valorilor tradiţionale, ci o luare în derâdere şi o evitare a acestora ca fiind perimate. Filosofia postmodernistă ar părea să aibe o oarecare justificare şi anume aceea că tot ceea ce este omenesc trebuie să fie admis cu drepturi egale de a fi expus public. Numai că nu este vorba de a se permite afirmarea tuturor valorilor spiritului şi culturii, ci şi a subteranelor condiţiei umane. Care sunt acestea? Era suficientă o vizită la Muzeul Gugenheim din New York, în 2004, ca să te lămureşti. Sau să citeşti unele cărţi. De la imagine la limbaj, totul este permis. Eu sunt de acord, mai ales ca medic, cu complexitatea condiţiei umane, care nu înseamnă numai spirit, ci şi inevitabile cerinţe fiziologice, atâta doar că omenirii i-au trebuit mii de ani de a se desprinde de comportamentul celorlalte animale, de a separa şi a face artă din cele ale spiritului şi a trece la capitolul intimitate cele ale biologiei. Nu tot ceea ce ne bântuie prin intestine poate face obiectul artei şi al transparenţei, de care se face atâta caz în lumea actuală! Era una din marile victorii ale civilizaţiei: civilizarea simţurilor. Şi una din marile diferenţe dintre noi şi necuvântătoare, care nu au auzit de civilizaţia sfincterelor-în ultimă instanţă este o chestiune de gust. Unora le plac mirosurile pestilenţiale. Şi probabil că trebuie să gândim ca predecesorii: de gustibus non disputandum.

• În ciuda raţiunii pe care ne-o arogăm, persistenţa războaielor, a terorismului, ca mijloc de rezolvare a conflictelor interumane şi a acaparării de resurse, este încă un semn al crizei morale a omului modern, moştenii"' unui trecut ancestral, de care nu vrea să se debaraseze.

• Inconştienţa cu care pentru bani sacrificăm cultura, natura, demnitatea umană şi relaţia interumană se înscrie în aceeaşi notă a absurdului.


Psihologic

• Psihologia oficială este încă tributară unei concepţii mecaniciste despre biologie. Ignorarea ostentativă a o serie de date noi, care se cer interpretate

• cum sunt experienţele morţii clinice, experienţa psihologiei transpersonale, vindecarea de boli grave prin mijloace exclusiv psihologice, rămâne fără o explicaţie.

• Violenţa contra omului şi a animalelor ne întoarce la insecuritatea vieţii din Evul Mediu.

Violenţa contra planetei, care ar trebui să fie văzută ea însăşi ca o fiinţă vie, o încarcă cu negativitate excesivă declanşând evenimente climatice şi geofizice.


Politic

• De ce politică şi nu ştiinţă, tehnocraţie? Să luăm un exemplu. De ce construirea unei şosele ar trebui să depindă de o decizie politică şi nu de una economică?

• Se aduc o mulţime de acuze politicilor tradiţio nale: demagogie, manipulare, minciună, fraudă, agresi vitate, crearea de scenarii, răfuială cu adversarii în stil de mahala, care provoacă repulsie oricărui om de bun simţ.

De ce orice profesie pretinde pregătire, competenţă, iar a face politică, nu? Într-un secol în care, în condiţiile actualei evoluţii sociale, relaţiile interumane au ajuns la un nivel atât de complex, este oare uşor de orientat fără a avea competenţa necesară?

În plan social este o disjuncţie flagrantă între bogăţia excesivă, cu mult peste nevoile materiale ale unui grup restrâns de indivizi şi sărăcia umilitoare a majorităţii, observaţie pe care o făcea şi John Locke în secolul al XVIII-lea. Astăzi 80 % din bunurile lumii actuale sunt deţinute de 20 % din populaţia globului.

Este moral? Contrazice orice formă de morală - creştină, laică sau a bunului simţ. Nu pledez pentru un egalitarism, pe care şi natura îl contrazice, dar nici pentru umilinţa care nu-i oferă unui om decât dreptul de a muri de foame.

Dezvoltarea economică şi, mai ales, tehnologică în ritmul şi în modul actual, conform analiştilor în domeniu, va avea o serie de consecinţe nefaste: epuizarea resurselor planetare, dezechilibrul geofizic şi climatic, poluarea, nu numai chimică, ci şi radioactivă şi electromagnetică, distrugerea fondului forestier care este astăzi redus la 28 - 30 % din suprafaţa Terrei. La începutul secolului al XX- lea, reprezenta încă 80 %.

În plan ecologic, natura n-a fost niciodată atât de mult păgubită, aşa cum a făcut-o omul, probabil că mai întâi din ignoranţa care astăzi nu mai poate fi invocată. Poluarea aerului, apei, pământului şi inclusiv a plantelor şi cerealelor cu care ne hrănim, este un fapt cunoscut de toată lumea.

Interese meschine sfidează toate pronosticurile dezastruoase, referitoare la consecinţe, toate opiniile exprimate prin mass-media şi continuă tacit, individual sau prin decizii oficiale să defrişeze pădurile şi să distrugă vegetaţia din oraşe ca şi din jurul lor. „Câinii latră, caravana trece" rămâne o cugetare perpetuu valabilă.

Nici o specie nu s-a implicat atât de violent în distrugerea propriului mediu ca omul.

Suntem o specie sinucigaşă!

Din cauza poluării şi a defrişărilor, zilnic dispare o specie. Planeta devine zi de zi tot mai săracă. Şi ultima specie, care va dispărea, spun analiştii, va fi omul...

Nu învăţăm nimic din istorie. Munţii şi colinele din jurul Mediteranei au rămas cu stâncile goale ca urmare a sacrificării pădurilor pentru nevoile construcţiilor de nave pentru război şi comerţ, ni se spune.

Când romanii stăpâneau Efesul, acesta ajunsese unul din oraşele - port cele mai bogate din Imperiul Roman. Era, şi la propriu şi la figurat, un oraş de marmură albă, pură. Şi astăzi se mai văd relicvele străzilor pavate cu marmură şi ale clădirilor somptuoase din acea vreme.

în inconştienţa lor au tăiat pădurile de pe versanţii munţilor şi colinelor înconjurătoare, pentru nevoi de construcţie. Solul, rămas fără rezistenţa pe care i-o ofereau rădăcinile copacilor şi tulpinile lor, a plecat odată cu apa spre mare. Prin depunere, portul a fost acoperit de mâl, apa s-a retras şi activitatea portuară a încetat. Acum marea se află la distanţă de mulţi kilometri de oraş. Efesul, oraşul în care Pa vel şi-a desfăşurat o bună parte din apostolatul său, a murit odată cu marea, care l-a părăsit. Astăzi vedem doar urmele măreţiei de odinioară.

Violenţa contra planetei prin defrişare şi poluare şi prin toate deşeurile rezultate din activitatea umană nu este lipsită de urmări. Pământul reacţionează ca o fiinţă vie. Negativitatea acumulată va declanşa, pentru a se reechilibra, evenimente geofizice şi geoclimatice de tipul seismelor, uraganelor sau altor catastrofe.

Fără o ştiinţă a spiritului este greu de înţeles că urmările modului nostru de gândire şi de acţiune se resfrâng asupra lumii întregi, asupra planetei şi Cosmosului prin conexiuni mult mai complexe şi mai subtile decât ne putem imagina.

Dacă întreaga criză spirituală, în care ne aflăm este rezultatul concepţiei noastre eronate despre om şi Univers, şi dacă consecinţele acesteia conduc lumea în pragul unui impas, dincolo de care nu urmează decât prăbuşirea întregului edificiu, clădit cu trudă în milenii de evoluţie a civilizaţiei, aşa după cum ne avertizează o mulţime de surse şi după cum putem observa cu propria noastră minte, ce ne rămâne de făcut? Pentru ce să optăm? Spirit sau materie? Omul îndumnezeit sau omul-animal?

Să optăm pentru un materialism utilitarist, care în competiţia pentru existenţă, din orgolii, din dorinţa de dominaţie şi de înavuţire a generat războaie, a creat un echilibru internaţional instabil, fragil, monitorizat de forţa armelor, gata oricând să uzeze de acel minut, un singur minut în care planeta poate fi aruncată printr-o simplă apăsare de buton în tăcerea neantului, din care a venit? Sau să optăm pentru altă conştiinţă bazată pe o nouă spiritualitate, o nouă paradigmă menită să deschidă un alt viitor omenirii?

Suntem liberi să alegem.

CAPITOLUL 11

AVERTISMENTE DIN „ETER" PENTRU O NOUĂ SPIRITUALITATE

Omul viitorului va fi unul iniţiatic, spiritualizat, conştient de originea sacră şi de sensul venirii sale pe lume, ne spune Jean-Paul Bertrand.

Omul viitorului va fi obligat, ca alternativă a auto-extincţiei, spre care merge cu paşi repezi, să-şi edifice o nouă conştiinţă, o nouă spiritualitate în acord cu sensul său originar. Criza morală a lumii moderne, la care asistăm cu o stranie şi aş spune, inconştientă pasivitate, este expresia nivelului scăzut al conştiinţei umane. Pentru că factorul fundamental în trăirea umană îl constituie conştiinţa sa.

Este nevoie de o altă conştiinţă, de o ştiinţă a conştiinţei în acord cu întreaga cunoaştere începând de la tradiţiile spirituale ale lumii antice, traversând istoria religiilor şi ajungând la achiziţiile celor mai noi ştiinţe despre om şi Univers. Basarab Nicolescu, subliniază şi el acest imperativ afirmând: „înţelepţii tuturor timpurilor au înţeles că evoluţia omului este evoluţia conştiinţei sale".

Facilitatea comunicării în lumea modernă permite accesul la informaţie pentru o imensă majoritate a lumii, pregătind astfel terenul pentru o înţelegere a adevărului despre sine.

Omul are nevoie de o altă istorie, propice armoniei dintre sine şi Univers, dintre sine şi natură, dintre oamenii de pretutindeni, transgresând obstacolele puse de apartenenţa la o religie, ţară, cultură sau sistem politic. Egalitatea în fata şanselor, accesul demn la resurse, securitatea şi respectul persoanei, pacea şi armonia dintre oameni nu pot deveni realitate decât în condiţiile unei mutaţii în conştiinţă, în gândire.

Este neîndoielnic pentru mine că acesta a fost dintotdeauna un vis, că omenirea a fost amăgită cu multe utopii, de-a lungul istoriei sale. Dar nu numai că aceste premise „plutesc în aer", sunt însă tot mai pregnant comentate şi de o serie de alte surse, din care aş dori să amintesc doar câteva, care mi se par a fi mai credibile.

Voi cita pentru început povestea plină de dramatism şi cu multe elemente de cunoaştere utile, trăită de Shelley Yates din Canada (Halifax, Noua Scoţie), în noiembrie 2002.

Împreună cu fiul său în vârstă de 4 ani, în timp ce se deplasa cu propriul automobil, acesta derapează prin acvaplanare şi se scufundă într-o mlaştină. Shelley încearcă să deschidă portierele maşinii, dar acestea rămân blocate. O apă rece şi întunecată invadează interiorul automobilului. Este disperată să-şi salveze copilul, dar apa pătrunde în interior şi nu le mai lasă nici un spaţiu liber pentru a respira, înainte de a-şi pierde cunoştinţa, aude o voce care îi spune să rămână calmă, până ce vor veni salvatorii.

După 15 minute salvatorii o scot fără cunoştinţa din automobil. După alte 7 minute este reanimată. In acea clipă reuşeşte să spună salvatorilor şi de existenţa copilului său în interiorul maşinii. Trecuseră deja 22 de minute, în final este scos şi copilul afară, fiind de urgenţă expediat, fără cunoştinţă, la un spital de copii. Medicii de acolo îi comunică mamei, judecând după normele nxedicinei actuale, starea fără speranţe a copilului său. Creierul era mort şi toate organele erau invadate de sânge. Este sfătuită să îl ia acasă, pentru că, chiar dacă ar reuşi să-1 reanimeze, ar rămâne doar într-o stare vegetativă. Dar vocea din eter îi spune altceva: „Ai încredere. Urmează cu stricteţe aceste instrucţiuni". Şi o sfătuieşte să facă apel la mai multe persoane, pentru a-i reface „câmpul de energie" al copilului în şedinţe de 20 de minute, aplicate la interval de o jumătate de oră, timp de 3 zile încontinuu. Fiecare persoană venită în acest scop era rugată să-i ofere copilului „energia sa pozitivă şi iubirea sa". Probabil că medicii au fost şi ei surprinşi şi curioşi să vadă efectul unui astfel de experiment, care eluda toate canoanele ştiinţei medicale şi au acceptat propunerea mamei copilului. După 72 de ore copilul deschide ochii şi îşi recunoaşte mama. După două săptămâni de recuperare era prezent pe locul de joacă al copiilor. Era complet recuperat. Incredibilul se produsese.

Întoarsă acasă cu copilul, vocile continuă să-i vorbească, spunându-i că omenirea şi-a pierdut controlul, Şi-a pierdut legătura cu Dumnezeu şi cu Pământul şi că întregul Univers este deranjat. O roagă să transmită un mesaj de „dincolo" pentru întreaga omenire, îi spun că este în puterea oamenilor ca prin iubirea tuturor, prin sentimente de solidaritate şi de compasiune, să renască Pământul şi să-1 vindece, pregătind o nouă etapă în istoria lumii. Va fi un timp al păcii şi al armoniei. Aceasta este voinţa exprimată de „dincolo". Salvarea lor şi mai ales reanimarea imposibilă în condiţii normale a copilului, s-au voit a fi dovezi ale existenţei unei puteri, care ne supraveghează şi ne îndeamnă să ne trezim spre binele nostru. Este nevoie ca oamenii din toate colţurile globului să se unească pentru a aprinde „Sistemul Energetic Divin al planetei" şi a o lua de la capăt, aşa cum au procedat cu fiul său.

I s-a mai spus, de asemenea, că toţi oamenii sunt conectaţi printr-o reţea la Sursă. Toate speciile de animale au propria reţea, care le permite comunicarea între ele. De aici derivă comportamentul lor coerent, inteligent pe care, în paranteză fie spus, noi îl atribuim doar instinctelor. Aşa, de pildă, i s-a spus, cum sunt animalele avizate prin această reţea de iminenţa catastrofelor naturale, reuşind astfel să evite, după cum ştim, pericolele.

Şi iată ce amănunt interesant, cu trimitere la texte cunoscute, urmează acum: omul a ales cu multe mii de ani în urmă să se deconecteze de la reţeaua comună pentru a avea liber arbitru.

Pentru mine această aserţiune este uimitoare, încă în 1978 scriam în Inteligenţa materiei că, în timp ce omului i s-a dat liberul arbitru, care îi permite să discearnă realitatea şi să aibă opţiuni, restul lumii vii este dependentă de inteligenta naturii.

Liberul arbitru, spune mai departe mesajul primit de Shelley, i-a permis omului să dispună de sine însuşi/ dar şi să comită erori, care au devastat planeta. Acum cumulul de erori şi-a atins limita şi a continua poate precipita „sfârşitul Pământului". De aceea suntem sfătuiţi/ insistent rugaţi să ne reconectăm la reţeaua Pământului pentru a-l vindeca oferindu-i un „val de iubire".

I s-a explicat că aşa după cum câmpul de energie al fiului său a fost grav deteriorat, aşa este acum şi cel a Pământului. De aceea este nevoie de refacerea vitalităţii planetei, prin reîncărcarea sa cu energia sentimentelor noastre de iubire, de pace şi armonie.

Avem, prin această „întâmplare", demonstraţia ideii că, la nevoie, Sursa renunţă la „pilotul" nostru auto mat şi preia iniţiativa. Acest copil, cu date identificabile, nu ar fi avut nici o şansă de supravieţuire şi mai ales, de revenire la normal, fără o intervenţie din „eter".

Sunt de reţinut din această dramă câteva elemente foarte importante pentru cunoaşterea noastră.

Universul, Sursa de dincolo de noi, nu vorbeşte când vrem noi să-i testăm existenţa, ci doar atunci când vrea să intervină, după criterii ce ne scapă. Unul ar fi acesta, de a ne da un semnal de existenţa sa voind să ne transmită ceva. Un alt motiv de intervenţie concretă, evidentă în viaţa noastră ar putea fi dictat de locul şi rolul pe care îl avem în funcţionarea Universului. Sunt scrise volume întregi cu istorii de acest gen, pe care lumea le ignoră. Intervenţia în drama lui Shelley avea un scop precis: prin miracolul săvârşit să ateste veridicitatea Sursei, care imploră omenirea ca, în interesul său, să se reconecteze la origini, la reţeaua Pământului şi a Universului aducând pacea şi armonia, de care are o vitală nevoie.

Este, aşadar, încă un semnal de alarmă, de astă dată trimis din eter. Avem în acelaşi timp şi explicaţia crizelor care au bântuit omenirea, a neîmplinirilor, a suferinţei şi a nenumăratelor sale erori prin deconectarea de Sursă, prin ignorarea sau negarea acesteia şi prin deciziile arbitrare, pe care şi le-a asumat uzând de liberul său arbitru.

Şi încă o concluzie, plină de amar: prin acţiunile sale intempestive şi neînţelepte, omul a devastat planeta ajungând la limita care îi precede sfârşitul. Este pentru mine de neînţeles inconştienţa cu care ne distrugem propria casă, propriul leagăn, animaţi de interese şi de politicianisme aberante.

Quo vadis,unde mergi? Opreşte-te, omule! ne strigă Universul. Teribilă fiinţă poate să fie omul, dacă şi Universul s-a înspăimântat de el! Repetăm cumva mitul lui Faust cu „ucenicul" care nu mai poate stăpâni urgia forţelor stârnite? în mod ciudat noi am devenit singura fiinţă care s-a implicat în distrugerea propriului său leagăn - Pământul.

Să ascultăm şi alte voci venite din „eter". Cine sunt cei 13 Hathori? Nu ştiu cine sunt, dar observ că sunt excelent informaţi despre treburile noastre... foarte pământeşti. Ce ne spun cei 13 Hathori? Să vedem.

Vremurile ce vin, zic ei, sunt foarte grele. Ne îndreptăm cu mare viteză spre autodistrugere.

Credinţele noastre, modelele noastre culturale şi politice, mentalitatea şi viciile noastre cultivă idei, care vor distruge viaţa. „Stăpânii lumii" (cine-or fi oare aceştia?!) având interese bine ţintite se opun spiritualizării lumii. Doresc să controleze şi să manevreze lumea în continuare. Să înţeleg că aceşti „stăpâni ţin cu dinţii" să rămână la concepţia care consideră omul un simplu accident al naturii, un animal, care poate fi vânat ca orice alt animal din plăcere sau pentru a elibera spaţiul pe care îl ocupă în beneficiul lor?

Cei 13 Hathori, un număr angoasant prin unele părţi ale lumii, ne mai spun că ne aflăm ca un sandviş, la mijloc între presiunea spirituală exercitată din Cosmos şi între puterile care vor să ne controleze. Energia unei conştiinţe înalte ar veni din adâncul Universului, dar forţele care stăpânesc lumea i se opun, şi rezultatul exercitării forţelor contrare unei evoluţii spirituale este exprimat prin amplificarea haosului climatic, distrugerea resurselor forestiere şi epuizarea celor subterane, seisme, vulcani, poluare, boli, violenţă şi războaie.

Ce se poate face pentru a supravieţui? Iată sfatul dat de Hathori.

În plan global se impune o evoluţie spirituală prin înălţarea conştiinţei la nivelul întregii lumi.

În plan individual, pentru a fi protejat de „haosul lumii actuale", ni se recomandă conectarea mentală, în fiecare zi, cu sinele interior asupra căruia să se proiecteze sentimente de gratitudine, apreciere, fericire. Chimia acestor sentimente, vom spune noi, ne va fi benefică pentru sănătatea fizică şi psihică.

O observaţie demnă de reţinut: ni se spune că această comutare a gândirii pe un registru pozitiv este benefică, nu numai pentru noi, ci şi pentru Universul care le primeşte, în acest fel dăruim ceva din noi şi Universului, căruia îi datorăm viaţa.

Suntem avizaţi de asemenea că sunt forţe nega tive, care vor să ne înspăimânte şi nu trebuie să le dăm satisfacţie.

Orice preocupare menită să ne ofere un motiv de satisfacţie, de bucurie - lectură, muzică, spectacol, plimbare în natură ne înalţă conştiinţa şi ne permite să supravieţuim în această atmosferă de negativitate a lumii moderne, intenţionat regizată prin avalanşa de ştiri care fac din oră în oră bilanţul războaielor, crimelor, conflictelor, violurilor, accidentelor de pe întregul mapamondul, care anunţă mereu tot alte şi alte scumpiri şi creşteri ale inflaţiei, asezonate cu strălucirea de gablonz a „divelor" de o zi şi opulenţa sfidătoare, afişată de indivizi care au fost mai iute de mână decât alţii la împărţirea prăzii.

Spuneam că nu ştiu cine sunt aceşti Hathori şi nu aş fi înclinat să-i cred prea mult, dacă ceva nu m-ar frapa în discursul lor. Este o coincidenţă ciudată între ceea ce spun ei şi ceea ce spune David R. Hawkins, un reputat profesor de psihiatrie din SUA, când atribuie întreaga responsabilitate a bulversării spirituale a omenirii de către cei care îşi arogă cu de la sine putere rolul de „stăpâni" ai lumii. Eu nu cred în existenţa lor, doar ni se spune că trăim într-o lume liberă. Eu nu ştiu să mă fi întrebat cineva dacă am nevoie de o altă minte decât a mea, care să-mi spună ce este alb şi ce este negru. Mă poate eventual obliga prin forţă să admit convenţional un „adevăr" confecţionat conjunctural, dar nimeni nu m-a convins şi nu mă va convinge vreodată, în afară de propria mea minte.

Şi apoi mă întreb cum ar putea acţiona şi influenţa din umbră soarta lumii aceste forţe oculte? Ni se spune că prin crearea unor zone de conflict, care au rolul de a menţine o continuă instabilitatea a lumii şi de a arăta eventualilor îndrăzneţi cine sunt adevăraţii stăpâni prin susţinerea unor instituţii destabilizatoare care, neavând nici lege şi nici bun simţ, denigrează tot ceea ce este valoare capabilă să zidească şi exaltă tot ceea ce este nonvaloare. Există totuşi în prezent o preocupare, la nivelul întregii lumi, privind viitorul său. Fără excepţie, toate sursele prevăd ca unică soluţie la problemele lumii actuale schimbarea actualei paradigme, promovarea unei noi conştiinţe - idee pentru care am pledat de multă vreme în scrierile mele, independent de sursele actuale. Este logic să trăim cum gândim. Eu nu cred că rădăcina tuturor relelor este religia cum susţine Richard Dawkins, ci concepţia noastră despre lume tributară ştiinţelor secolului al XlX-lea. Atâta vreme cât vom continua să atribuim omului şi vieţii o origine întâmplătoare, nu vom învăţa niciodată să le acordăm respectul de entităţi sacre. Mă repet. Imaginea eronată de animal ce poate fi ucis fără milă, existentă în mintea noastră, este sursa tuturor relelor.

Vom reda şi opinia în acest sens a lui G. Braden, geolog, specialist în tehnica de transmitere a informaţiei, scriitor şi valoros filosof al culturii.

Braden vorbeşte de asemenea despre iminenţa venirii unei noi ere în existenţa omenirii plecând de la observaţii de ordin geofizic.

În consonanţă cu mesajele anterioare, Braden susţine şi el că trăim un timp fără precedent, al unor evenimente dramatice, care obligă la forarea unei noi paradigme, a unei noi conştiinţe cu un model de gândire şi de percepţie nedistructiv ca cel vechi, ci dimpotrivă, unicul înscris în legea divină a fiinţării noastre. Şi, din nou, o frapantă coincidenţă, întocmai ca în mesajul primit de Shelley Yates, şi Braden aminteşte de sfârşitul epocii de „separare" a omului de Sursa Creatoare şi de reintrare în perimetrul său de protecţie, în acelaşi sens, David R. Hawkins vorbeşte despre un Dumnezeu, care este acum şi aici, şi nu undeva şi cândva.

În prezent, ne spune Braden, are loc o scădere rapidă a amplitudinii câmpului magnetic al planetei. Acest fenomen va opera firesc modificări şi în câmpurile fizice mentale şi informaţionale ale corpului uman, inclusiv asupra modului nostru de gândire.

Timpul reapropierii de Sursa Creatoare şi al purificării planetei a fost anticipat, de asemenea, de toate religiile şi tradiţiile spirituale atribuindu-i-se denumiri diverse. Braden utilizează sintagma de „proces Christic".

Mi se pare a fi interesantă sinteza istoriei acestei nou timp făcută de Braden, pentru că anticiparea sa coincide în mod straniu cu concluziile total independente ale multor oameni de ştiinţă şi cu ultimele date venite din partea neuroştiinţelor şi a experienţelor din timpul morţii clinice. Coincidenţă pe care o găsesc a fi mai degrabă semnificativă, decât întâmplătoare.

Tradiţiile amerindiene, înţelepţii triburilor Lakota Cherokee şi Hopi au prevestit încheierea unui ciclu cu începerea unui altul nou în istoria actuală a lumii.

Fiecare ciclu vechi s-ar fi încheiat printr-un colaps - îngheţ, potop, foc etc. Fiecare ciclu nou a adus o nouă ordine, cu restabilirea dezechilibrelor timpului trecut.

Calendarul aztec precizează că omenirea se afla la sfârşitul celui de al V-lea ciclu, numit Soare.

După calendarul mayaş ultimul ciclu s-ar termina în 2012, an care este şi ultimul înscris în numărătoarea lor calendaristică.

„Tablele de smarald ale lui Toth", datând de mai multe mii de ani, vorbesc între altele şi de avioanele de luptă din lumea modernă!: „Când din nou omul va cuceri oceanul şi va zbura prin aer cu aripi precum păsările...va începe vremea războiului... dintre întuneric şi lumină. Un popor se va ridica împotriva altui popor folosind forţele întunecate pentru a zgudui Pământul". (Cred că se face referire la timpurile moderne pentru că nu îmi închipui că se putea „zgudui" Pământul cu bâta şi cu săgeţile pe care le aveau pe atunci).

Ni se spune că, începând din 2012, Pământul ar intra într-o zonă de înaltă frecvenţă, care va presupune şi adaptarea organismului uman la noua frecvenţă, înălţarea conştiinţei cu obţinerea de noi posibilităţi de percepţie/ inclusiv în planuri încă invizibile, va defini lumea viitoare ca fiind una a conştiinţei şi a spiritualităţii.

Braden foloseşte denumirea de frecvenţă christica şi-i atribuie proprietatea de percepţie pluridimensională (5D). Denumirea nu a fost aleasă întâmplător, ci are o amplă motivare. Gândirea corespunzătoare acestei noi frecvenţe este identică cu învăţătura dată de Iisus ucenicilor săi în urmă cu 2000 de ani. Se poate spune că este o revenire a sa, pe care lisus însuşi a prevăzut-o când a spus că va trece o mie de ani şi apoi o altă mie de ani şi lumea va reveni la învăţătura sa. In noul model de gândire sunt depăşite tiparele vechilor paradigme, în care se cultiva ura, frica, violenţa, răzbunarea, crima şi războiul. Purtătorii vechilor tipare de gândire vor deveni incompatibili cu noua frecvenţă. Va fi o selecţie pe criterii spirituale, dependente de capacitatea de evoluţie spirituală.

Scopul acestei mari treceri la un nou ciclu în evoluţia spirituală a lumii îl consideră „echilibrarea şi vindecarea supremă a Pământului şi a tuturor formelor de viaţă". Este ceea ce Braden a numit „trezirea la punctul zero". Bogăţia de informaţii oferite de Braden pledează pentru ideea că trecerea la o altă epocă, în scopul reechilibrării şi purificării Pământului de rezidurile gândirii şi ale acţiunilor umane, nu este împrumutată de la Shelley Yates care, după cum am văzut, a receptat-o în condiţii complet inedite, ci constituie o altă sursă, care se înscrie în acelaşi sens.

Reţinem încă o observaţie interesantă oferită de Braden. Intensitatea câmpului magnetic al Terrei s-ar afla într-o continuă şi rapidă scădere corespunzând parame trilor din vremea în care s-au petrecut evenimentele legate de naşterea lui lisus. Aceste valori reduse ale câmpului magnetic ar fi propice pentru apariţia de noi paradigme, de început al unei noi istorii.

Din acest interesant comentariu făcut de Braden asupra erei corespunzătoare unei noi conştiinţe am sublinia câteva observaţii.

Este, mai întâi, o întâlnire ciudată, peste timp, a unor surse care susţin o idee comună: vechi tradiţii spirituale amerindiene, un om de ştiinţă şi cultură şi o femeie simplă, obişnuită, fără nici o preocupare de ordin spiritual. Toate aceste surse ne vorbesc despre iminenta venirii unui timp al unor mari schimbări în istoria gândirii şi a lumii.

Experienţa a arătat că nici o predicţie nu se înde plineşte 100%. în consecinţă şi acestea ar putea rămâne doar simple iluzii, dar trebuie spus că, dacă omenirea nu va schimba nimic în comportamentul său şi va continua să se manifeste cu aceeaşi agresivitate şi violentă, într-un război al tuturor contra tuturor, în condiţiile acumulării actualelor mijloace de război, s-ar putea ca nu numai să nu ajungă la un noi ciclu de evoluţie, ci să-şi rateze definitiv orice şansă de a continua.

(Fragmente din volumul :
Dumitru Constantin Dulcan – În căutarea sensului pierdut,

joi, 17 iunie 2010

Imposibil sa nu razi in hohote

http://www.funcafe.ro/view_video~copii_razand~5~1824.html

duminică, 6 iunie 2010

marți, 1 iunie 2010

Candoare

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
- Doamna, dar sunt puse invels...
Intr-adevar, erau puse gresit... Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:

Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!!
In loc sa tipe la el "De ce nu mi-ai spus?", educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
- Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.
Acum ea nu mai stia ce sa faca... Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
- Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
- Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield...

1 Iunie

La multi ani copiilor nostri si celor care inca mai au vise si sperante in lumea asta cenusie, bucurandu-se de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi!

luni, 31 mai 2010

Europacaleala

Anul acesta am remarcat la concursul european de muzica multe melodii si voci foarte bune . Alaturi de  Paula si Ovi  mi-au placut in mod deosebit reprezentantii din Georgia,  Azerbaidjan, Danemarca, Turcia si altii de care nu-mi amintesc acum. :) Ai nostri au egalat performanta Luminitei  Anghel  si au ocupat locul III , bravo lor!  Tarile nordice ne-au acordat punctaje mari, vecinii mai nimic, cu exceptia Moldovei, bineinteles. De la Bulgaria 0 puncte, ceea ce le dorim si noi lor!:) Cert este ca piesa a placut, primind mai mult sau mai putin de la aproape toate tarile participante. Poate ca am fi avut sanse mai mari, dar m-am convins ca Eurovizionul este o facatura mai ales anul acesta, privind la piesa castigatoare. Interpreta din Germania nu ar fi meritat, in acceptiunea mea, nici locul 10, la cat de valorosi au fost multi altii, nu s-a remarcat nici prin linie melodica, nici interpretare, nici prezenta scenica, nimic! Oare nu putem sa lasam macar arta neatinsa de orgoliile noastre? Nu mai exista corectitudine nicaieri in lume?

sâmbătă, 29 mai 2010

Nu e banc

Am citit o stire conform careia o femeie l-a convins pe sotul ei, militar de profesie abia intors din Irak, ca a conceput un copil de culoare vizionand un film porno 3D.
Aleluia! Mai exista o speranta pentru cei care mor de foame. Merg la un ospat 3D si mananca pe saturate!

vineri, 28 mai 2010

Proverbe

Imprejurarile mi-au adus aminte de un proverb spus de mos Ion Roata : "Puricii grasi cresc pe cainele slab", asa ca m-am gandit sa mai adun cateva mostre de intelepciune populare :
Stiinta fara constiinta nu-i decat ruina sufletului.
La omul sărac nici boii nu trag.
Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.
Vorba multă, sărăcia omului.
Ce face un nebun, se chinuie să desfacă nouă deştepţi!
Râde ciob de oală spartă.
Promisiunea e bucuria prostului.
În ţara orbilor, chiorul este împărat.
Ţara arde, baba se piaptănă!
Dacă prostia ar durea, mulţi s-ar tăvăli în chinuri.
Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă.
Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti.
Din ce auzi să nu crezi şi din ce vezi să crezi jumate!
Nu mor caii când vor câinii.
Pădurea dă coadă securei.
Cui pe cui se scoate.
Cum e turcul, şi pistolul.
Lăcomia pierde omenia.
Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba.
Lucrul cel mai scump e cinstea, dar ce folos, unii o vând prea ieftin.
Brânză bună în burduf de câine.
Prost să fii, noroc să ai.

Sa topaim ca iepurasii

Desigur am observat cu totii cu cata frenezie se practica faimosul dans al pinguinului la toate intrunirile festive. Doamne si domni distinsi pe care i-ai fi banuit de o scortosenie fara margini se aliniaza cuminti si asteapta acordurile binecunoscute pentru a presta fara gres pasii la stanga-la dreapta si sariturile dragalase in fata-in spate, petrecandu-si suav (era sa spun pervers) manutele pe dupa talia dragutei domnisoare necunoscute / domnului care a aruncat ochiade toata seara ...
Atat de popular a devenit dansul cu pricina, incat manifestantii din fata parlamentului au parasit piata in pasi de pinguin : doi pasi la stanga binisor / si alti doi pasi la dreapta lor / sa topaim cu drag si spor / pentru al binelui popor...


..

sâmbătă, 22 mai 2010

Viata la tara

M-am mai informat pe ici, pe colo, si ar trebui sa fiu recunoscatoare ca m-am nascut in Romania.
Vad prin fereastra deschisa o zi frumoasa de mai, exact cum imi place mie.

miercuri, 19 mai 2010

vineri, 14 mai 2010

sâmbătă, 1 mai 2010

Ursul si vulpea

                                                     de Grigore Alexandrescu

„Ce bine au să meargă trebile în pădure,
Pe împăratul tigru cînd îl vom răsturna
        Şi noi vom guverna —
Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure
        Că nu s-a pomenit
        Un timp mai fericit.“
        — „Şi-n ce o să stea oare
        Binele acest mare?“
        Îl întrebă.
        „În toate,
        Mai ales în dreptate:
Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întîi îi judeca
        Ş-apoi îi sugruma.“
        — „Dar voi ce-o să le faceţi?“
        — „Noi o să-i sugrumăm
        Ş-apoi să-i judecăm.“

        Cutare sau cutare,
        Care se cred în stare
        Lumea a guverna,
        Daca din întîmplare
        Ar face încercare,
        Tot astfel ar urma."





 Toate-s vechi si noi sunt toate....

Ce ma enerveaza

- Lacomia. Am asistat depasita de situatie la mai multe scene in care oamenii isi smulgeau unul altuia diverse obiecte in virtutea unei mult invocate saracii. Uneori era vorba doar de lucruri fara nici o valoare! Dar erau gratis..
- Vaicareala necontenita. Ne plangem tot timpul : de neajunsuri materiale,  familie neintelegatoare,  prieteni oportunisti,  vreme prea rece sau prea calda, ploioasa sau secetoasa, sefi asupritori, colegi malitiosi, vecini dusmanosi, copii rebeli, parinti cu mentalitati invechite (fiecare generatie se simte nedreptatita la randul sau de  oranduieli, incercand din rasputeri sa inlocuiasca  regulile in vigoare cu pripriile idei si valori menite a fi inovatoare; pana la urma, cred ca acesta este progresul), drumuri proaste, edili nepasatori, secretare nesimtite, profesori nepregatiti, elevi dezinteresati, boli acute sau cronice, gunoaie omniprezente, lume rea, ce mai....parca eu acum  ce fac? Ma vaicaresc!:)
- Dezbaterile politice care, deasemenea, nu fac decat sa critice, dar nu propun solutii. Pentru ca rolul lor este , nu-i asa, de a arata lumii putreziciunile clasei politice, parca noi nu le putem vedea singuri. De exemplu, astazi PSD organizeaza mitinguri de protest in toata tara in locul traditionalilor mititei asezonati cu bere din belsug din anii trecuti, sub egida "Ne-ati mintit, ne-ati furat" , de parca n-am sti ca dorinta lor (ma rog, majoritatea lor) cea mai mare este sa fie in locul guvernantilor actuali, la ciolanul puterii, acolo unde au mai fost si au vazut ca este foarte convenabil...
- Emisiunile , filmele si muzica de indobitocire totala, for ever...
- Combinatia prostie-rautate;
- Exhibarea si exagerarea de orice natura, dorinta de a fi "mai cu mot" decat altii, cu orice pret;
- Ipocrizia ;
- Autosuficienta, fie ea chiar si putin justificata...

Lista poate continua, dar nu vreau sa exagerez:). Mentionez ca cel mai mult ma enerveaza sa ma regasesc uneori in cate o categorie mentionata mai sus. Deh, nimeni nu-i perfect...

vineri, 23 aprilie 2010

miercuri, 21 aprilie 2010

M-am hotarat: maine sunt in greva.

marți, 20 aprilie 2010

Uite greva, nu e greva...

"Haos in scoli. Joi, 22 aprilie, sindicalistii din invatamant intra in greva..."
Cam asa incep stirile legate de invatamantul romanesc, la televizor sau prin ziare. Hmm... dar la scoala unde lucrez eu nu protesteaza nimeni...zilele de greva se taie din salariu, oamenii nu-si permit, au adunat datorii...

 Plictisita intru si pe net sa citesc articolele care vizeaza problema. O curiozitate morbita ma indeamna sa lecturez comentariile lasata de diversi anonimi... fatalitate! "jegosilor, nu va mai saturati, 'reati ai dracu' de lenesi care traiti din impozitele noastre, mergeti la munca sa vedeti..."etc. Descopar cu uimire ca si unii dascali se cearta cu colegi de-ai dumnealor.

Inchid repede si ma gandesc. Are rost?...de fapt mi-e capul aproape golit de orice gand revolutionar. Ma cuprinde o sila profunda. Cred ca nici daca si-ar da foc vreun profesor  in piata din motiv de rate restante, sechestru pe casa sau mai stiu eu ce motive nu ar interesa pe nimeni. Suntem prea dezbinati si nu reprezentam nicio amenintare...s-ar parea ca multi romani nu-si mai doresc aceasta clasa sociala parazitara..."plecati din tara, daca nu va place - imi suna in urechi - huooo!"...

Vai de natiunea care nu-si respecta educatorii!

marți, 13 aprilie 2010

HAZ-DE-NECAZ


Guvernul României a aprobat formarea unei echipe guvernamentale mixte cu Japonia pentru lupta anticorupţie.
Aceştia vor fi experţii din echipă:
1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10. Nufurytu Furyo 11. Latrukasa Wikushpaga


vineri, 9 aprilie 2010

In Tara Sosetelor Pierdute

" Tată-moşule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?
- În ţara cocorilor.
- În ţara cocorilor?
- Da.
- Dar rândunelele un’ se duc când se duc?
- În ţara rândunelelor.
- În ţara rândunelelor?
- Da…"




La fragmentul acesta de text m-a dus gandul de dimineata cand, pentru a nu stiu cata oara, am primit intrebarea incuietoare: "mama, nu stii cumva unde este perechea ciorapului x?..." iar eu, extrapoland, am raspuns cu usurare: "poate in... tara sosetelor pierdute!"


(Chiar asa: un' se duc lucrurile cand se duc?:)


Noile teorii cuantice se straduiesc sa demonstreze existenta universurilor paralele asa ca nu cred ca am gresit prea mult oferind acest raspuns! Iar daca tara aceasta ar avea o locatie precisa si as gasi-o ce bine ar fi! Inca din frageda-mi pruncie am pierdut cu perseverenta tot felul de lucruri: papusi, stilouri, obiecte vestimentare, doua buletine de identitate, una bucata certificat de casatorie, verighete+alte bijuterii, bani, bani, bani...haha, halal CV! Cu banii regasiti mi-as plati maaare parte din datorii, poate as ramane si cu ceva profit...(bine, aici trebuie sa recunosc ca m-au ajutat cativa semeni cu mult simt civic sa scap de povara unor economii sau obiecte  inutile...)


Acum stau si ma gandesc cat timp am pierdut din viata cautand aceste lucruri in loc sa le pun cruce, lectie pe care am invatat-o relativ tarziu - vorba bunica-mii - "a pus dracu' coada, nu mai ai ce face! S-au dus, mama, pe apa sambetei..."



sâmbătă, 3 aprilie 2010



Sa aveti sanatate,  iubire si lumina in suflete!

vineri, 26 martie 2010

Sedinta cu parintii

Dintotdeauna mi s-a reprosat ca dascal ca nu stiu sa bat copiii... "Doamna, va fac eu un bat bun si snopiti-i bine!"
De vreo 10 ani au aparut serii de copii deosebiti de cei dinaintea lor prin faptul ca se concentreaza mai greu, sunt mai agitati si mult mai indrazneti. Asteapta intotdeauna argumente atunci cand sunt solicitati la o sarcina (didactica sau nu), altfel lucreaza fara convingere sau nu finalizeaza lucrarea. Fireste, exista exceptii. Toti sunt foarte frumosi si au ochii luminosi si inteligenti. Multi dintre ei isi doresc sa fie permanent in centrul atentiei si, din pacate, nu suporta prea bine toti consecintele competitiei acerbe in care ii antreneaza familia sau sistemul de invatamant actual. Competitia ramane si mai departe, in viata omului matur care priveste cu obida in curtea vecinului si realizeaza ca nu are la fel de multi bani, nu are o familie cel putin la fel de frumoasa sau nu arata fizic la fel de bine, deci este un ratat! Urasc uniformizarea si cliseele in gandire! De ce nu se adapteaza si oamenii mari cu nevoile acestor copii? Cand vor intelege ca nu venim in aceasta lume cu acelasi bagaj?
Astazi am aflat de la o mama cum isi pedepseste fetita de 7 ani: o bate si o scoate noaptea afara pentru ca nu  reuseste sa socoteasca fara sa-si foloseasca degetele! Rezultat previzibil: fetita nu numai ca nu invata mai bine, dar a devenit si apatica si visatoare, deoarece crede ca mama nu o mai iubeste. Copiii nervosi au mame  stresate de problemele lor zilnice pe care nu le ascund copiilor. In timp privirile limpezi capata umbre de rautate, incep sa semene tot mai mult cu cele ale parintilor impovarati de necazuri...
Uneori am sentimentul ca ma lupt cu morile de vant. Unde au disparut toleranta, compasiunea, iubirea? Copiii isi vor parintii inapoi!

joi, 25 martie 2010

Primavara rurala

         Un soare bland imi mangaie ochii inchisi. Inspir aerul proaspat, primavaratic, impletit vag cu miros de gogosi si peste prajit. Satenii si-au scos pe prispe combinele muzicale puternice si au dat sonorul la maxim. Gratarele fumega din loc in loc amintindu-mi de focurile organizatiei ku-klux-clan dintr-o carte de istorie. Rezulta o maneala generala inabusita in fum , rasete, tipete de copii, injuraturi grosiere, cotcodacituri si latraturi furioase. Noroc de mine ca sunt departe. M-am cocotat pe varf de deal de unde cuprind cu privirea si auzul peisajul din vale. Zgomotul difuz este concurat de ciripitul vesel al pasarilor si corul broastelor din lunca. ( Imi place mai ales oracaiala lor nocturna, neperturbata de alte sonoritati. ) 
         Deschid ochii si cu privirea mijita descopar primele firicele de iarba, atat de firave , de un verde crud plin de viata. Le vad asteptand resemnate boturile flamande ale oilor si caprelor . Dealul se reface dupa incendiul de anul trecut in care i-au disparut aproape toti salcamii. Zapada si ploile i-au spalat obrazul tuciuriu, florile si iarba il iau in stapanire. Pamantul pare ca doarme inca, l-a pacalit ultima zapada si a uitat de primavara...
         Pe cand ma incearca tot felul de cugetari filozofice aud din vale: "Mamaa!...mi-e foame!"

miercuri, 17 februarie 2010

M-am gandit mult pana sa deschid un blog....imi gaseam tot felul de oprelisti (n-am timp, ce sa scriu, de ce imi trebuie asa ceva, pot gasi si alte locuri de dat cu capul, etc.) dar, in fond, mi-am spus - adica de ce sa nu incerc?  Voi posta destul de rar, voi sterge daca nu-mi place sau voi renunta definitiv daca asa voi simti la un moment dat.
Mai ales daca postarile vor capata o nuanta de sedinta la psihoterapeut...:) Apoi apar intrebarile: scriu pentru mine insemnarile sau pentru eventualii vizitatori virtuali ? Cat de obiectiva/subiectiva sa fiu ? Stiu, stiu, o sa-mi sopteasca liberul arbitru... e minunat ca putem apela la el, nu? Dar nu l putem invinovati fara sa ne simtim cu musca pe caciula... Si o ultima intrebare (retorica, fireste)...de ce atatea intrebari?

Sovaiala asta fara rost imi aduce aminte de o zi cand am fugit de acasa:) , vreo cinci ani avand, cu intentia de a ajunge la bunicii materni care locuiau in satul vecin. Drumul lung, strabatut cu pasi marunti, a ajuns la o rascruce.
Acolo am poposit  nedumerita , dar totusi calma , nestiind  care este calea  cea  buna. Amintiri vagi  imi aratau in minte un pod subred de lemn peste care ma trecea cineva in brate. Problema aparuta incognito era existenta a doua poduri aproape identice peste acelasi parau , asezate la oaresicare distanta unul fata de celalalt, amandoua marcand intrarea in sat (unul mai pe ocolite). Hotararea  initiala s-a transformat in indoiala urmata de panica. Noroc de un satean atoatecunoscator care m-a purtat pe umeri pana la destinatie...

In sfarsit, voi blogui si eu pe aici cand o sa am timp si inspiratie...

miercuri, 10 februarie 2010

Dilema

As vrea sa spun, asemeni poetului pe care l-am parafrazat in postul anterior, "nimic din ceea ce este scris nu-mi este strain", dar, din pacate, timpul fizic nu ne permite sa acumulam uriasa informatie scrisa existenta. De multe ori parcurg in diagonala carti ce imi atrag atentia si descopar ca, chiar daca am retinut esenta, mesajul central, am pierdut esentialul, adica placerea interiorizarii si transformarii informatiei in idei noi care sa-mi confirme propriile concepte, trairi si sentimente sau, de ce nu, sa le aseze sub semnul indoielii crancene:).

Asa am (re)descoperit "Creanga de aur" a lui Sadoveanu, pe care am aruncat-o plictisita in anii adolescentei. De apartenenta lui la Loja masonica stiam vag, dar nu credeam ca a avut putut sa scrie in anii comunismului un roman  atat de profund incarcat de simboluri  ezoterice, o carte de initiere in misterele egiptene sau chiar ale Greciei bizantine si in acelasi timp un roman hristic, crestin. Am gasit miturile dacice atat de discutate pe blogul lui Oreste, imaginea unei Dacii solide si solemne, aflate sub semnul Soarelui, in profunda comuniune cu Grecia apolinica si cu Egiptul antic.

Tot "intamplator" mi-au ajuns in casa "Sigiliul templierilor" de Adriana Koulias, "Si adevarul va va elibera" de David Icke, "Lacasul sufletului" de Gary Zucav, cartile lui Radu Cinamar (oare il cunoaste cineva?) si alte carti ce apartin acestui nou "val" spiritual care, nu de putine ori, imi pun greu la incercare capacitatea de intelegere, dar perseverez, nu stiu de ce. De fapt cred ca valul nu e chiar atat de nou, pentru ca gaseam si prin 1993 astfel de informatii prin cartile lui Aurel Popescu Balcesti, Raymond Moody sau Ion Tugui. Multe m-au dezamagit, dar cu timpul am invatat sa selectez informatiile si le cam miros pe cele voit senzationale cu un scop material prea putin ascuns...nu e relevant pentru ceea ce vreau sa subliniez : avem o stare predispusa visarii la alte meleaguri "paralele" realitatii in care traim. Cum procedam?!

marți, 9 februarie 2010

De  ce  un  astfel  de  titlu  cu  tenta  elegiaca ?  m-am  intrebat  privindu-mi  proaspatul  blog  cateva  zile , nehotarata  inca  daca  sa  postez  ceva . Dupa  un  dialog  interior  edificator  l-am  lasat  in  aceasta  forma , gandindu-ma  ca  frunza  poate  si  vesela  sub  razele  soarelui , si proaspata  sub  roua  diminetii , chiar  daca  mai  infrunta  ploi  si  vanturi  in  efemeritatea  ei . Se  naste , creste  si  moare  laolalta  cu  semenele  ei  din  acelasi  copac  ce-si  infige  radacinile  in  acelasi  pamant-mama  al  tuturor  fiintelor  lasate  de  Dumnezeu  in  acest  loc  din  univers  sa-si  gaseasca  menirea . Si  iata  ca  ea , o  biata  frunza , reuseste  intotdeauna  sa-si  implineasca  cu  succes  destinul ,  ajutand  metabolismul  copacului  si  oferindu-si  cu  generozitate  umbra  oricui  are  nevoie  de  putina  racoare  in  cooperare  neconditionata  cu  semenele  ei .

Dar  noi , oamenii , vesnicii  cautatori  ai  fericirii , putem  sa  spunem  cu  sinceritate  ca  ne-am  gasit  locul  si  menirea  in  aceasta  lume ?  Cautam  iubirea  ideala , uneori  avem  norocul  sa  o  gasim ( sau  asa  ni  se  pare)  ne  realizam  profesional , acumulam  bunuri  materiale  cat  putem , ne  crestem  copiii  si  avem  grija  sa  le  fie  viata  cat  mai  buna  pentru  ca , nu-i  asa , daca  ei  sunt  fericiti , suntem  si  noi  in  al  noualea  cer , cautam  iluminarea , mai  nou ,:) dobandim  ceva  intelepciune , si  totusi...

Totusi  ceva  ne  scapa , ceva  inefabil  ce  se  manifesta  cand  privim  un  asfintit , un  pisc  maret, cand  ascultam  glasul  valurilor , al  pasarilor , al  vantului . In  inima  se  strecoara  un  dor  fara  nume , iti  ridici  privirea  si  urmaresti  intinderea  nesfarsita ... undeva , acolo, se  afla  raspunsurile  la  miile  de  intrebari  care  te  framanta . Si  stii ca  toate  cuvintele  nu  te  ajuta  cu  nimic , atat  de  mult  simti  ca  nu  poti  exprima , vrei  sa  fii  singur  si  in  acelasi  timp  cu  toata  lumea  pe  care  uneori  ajungi  sa  o  detesti .


Fragment din poezia “Sunt un om viu” a lui Nichita Stanescu :
“Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele”.