Dintotdeauna mi s-a reprosat ca dascal ca nu stiu sa bat copiii... "Doamna, va fac eu un bat bun si snopiti-i bine!"
De vreo 10 ani au aparut serii de copii deosebiti de cei dinaintea lor prin faptul ca se concentreaza mai greu, sunt mai agitati si mult mai indrazneti. Asteapta intotdeauna argumente atunci cand sunt solicitati la o sarcina (didactica sau nu), altfel lucreaza fara convingere sau nu finalizeaza lucrarea. Fireste, exista exceptii. Toti sunt foarte frumosi si au ochii luminosi si inteligenti. Multi dintre ei isi doresc sa fie permanent in centrul atentiei si, din pacate, nu suporta prea bine toti consecintele competitiei acerbe in care ii antreneaza familia sau sistemul de invatamant actual. Competitia ramane si mai departe, in viata omului matur care priveste cu obida in curtea vecinului si realizeaza ca nu are la fel de multi bani, nu are o familie cel putin la fel de frumoasa sau nu arata fizic la fel de bine, deci este un ratat! Urasc uniformizarea si cliseele in gandire! De ce nu se adapteaza si oamenii mari cu nevoile acestor copii? Cand vor intelege ca nu venim in aceasta lume cu acelasi bagaj?
Astazi am aflat de la o mama cum isi pedepseste fetita de 7 ani: o bate si o scoate noaptea afara pentru ca nu reuseste sa socoteasca fara sa-si foloseasca degetele! Rezultat previzibil: fetita nu numai ca nu invata mai bine, dar a devenit si apatica si visatoare, deoarece crede ca mama nu o mai iubeste. Copiii nervosi au mame stresate de problemele lor zilnice pe care nu le ascund copiilor. In timp privirile limpezi capata umbre de rautate, incep sa semene tot mai mult cu cele ale parintilor impovarati de necazuri...
Uneori am sentimentul ca ma lupt cu morile de vant. Unde au disparut toleranta, compasiunea, iubirea? Copiii isi vor parintii inapoi!
Caut...ca noi toti. Merg linistita, alerg voioasa sau abia imi tarasc picioarele pe drumul existentei in lume. Uneori cad istovita, dar ma ridic, ma scutur de praf, merg mai departe si ma iert pentru clipa de slabiciune. Imi place spectacolul vietii si ma bucur ca pot alege cand rolul de actor, cand cel de spectator...fireste, cand nu alege viata sa imi faca surprize:).
vineri, 26 martie 2010
joi, 25 martie 2010
Primavara rurala
Un soare bland imi mangaie ochii inchisi. Inspir aerul proaspat, primavaratic, impletit vag cu miros de gogosi si peste prajit. Satenii si-au scos pe prispe combinele muzicale puternice si au dat sonorul la maxim. Gratarele fumega din loc in loc amintindu-mi de focurile organizatiei ku-klux-clan dintr-o carte de istorie. Rezulta o maneala generala inabusita in fum , rasete, tipete de copii, injuraturi grosiere, cotcodacituri si latraturi furioase. Noroc de mine ca sunt departe. M-am cocotat pe varf de deal de unde cuprind cu privirea si auzul peisajul din vale. Zgomotul difuz este concurat de ciripitul vesel al pasarilor si corul broastelor din lunca. ( Imi place mai ales oracaiala lor nocturna, neperturbata de alte sonoritati. )
Deschid ochii si cu privirea mijita descopar primele firicele de iarba, atat de firave , de un verde crud plin de viata. Le vad asteptand resemnate boturile flamande ale oilor si caprelor . Dealul se reface dupa incendiul de anul trecut in care i-au disparut aproape toti salcamii. Zapada si ploile i-au spalat obrazul tuciuriu, florile si iarba il iau in stapanire. Pamantul pare ca doarme inca, l-a pacalit ultima zapada si a uitat de primavara...
Pe cand ma incearca tot felul de cugetari filozofice aud din vale: "Mamaa!...mi-e foame!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)