marți, 3 ianuarie 2012

Inerenta

Scriu aici, cu acordul Dianei, fiica mea, (creatiile ii apartin) a treia poezie cu aceeasi tema: "Nu pot trai fara ea, dar nici cu ea".



Focurile tale, Epistos, stramuta fiinta!
Ma vei zari strangandu-mi ramasitele-n cazarma
Oh,de cand ai plecat ,nefericito..
Sa zbati sudalmi  in jocu-ti de iarma?
                     Te-as fi strans in violetul inserarii,ca pe-o vioara la pieptu-mi zdrobit!
Acolo unde mai-nainte,pare-mi-se,m-am injumatatit,inmiit
Si lumii te-as fi zidit ofranda.
De ce, de ce te-ntreb pe tine, iconoclasta plasmuire?
 Armuri in cavalcade, de cercuri brav mutire.
Si-n ochii tai adanci, o jertfa cred sa fi zarit
Eu, o, jalnica oglindire!
Puteam sa musc din jumatatea otravita
Jurui spre tine, nicium n-as fi gandit..
Si n-as putea sa-ndur
capriciul diminetilor albastre
Pe cand ,pierdut in zari de tine,
Cu lacrimi in potirul vorbei , unind in romburi impetigo si glastre
Ca un nebun-rubedo, in dansul daruirii
Sfarame de ninsoare,
Copaci trosnind a veacuri
Numai cu tine ,draga, ereticul a nu muri.
















































sfarsit

Moare  treptat, respirand aerul fierbinte al noptii ,statuia plangand...
Marmura scartaie sub piciorul de lemn, gandurile se ascund in tacere
Miscare lenta, tic robust invaluit in uitare, decorul invocand.
Murmur de ceas in amurgul greselii si treptele gem a durere.
Alungat e destinul in focul izbanzii,Coranul i-e singur stapan invechit,
Iar scoarta de brad ii canta canoane , cosite de veacul ranit.
Si muzica razbeste mormantul de gheata, ucide in graba de fulger;
Sfarsitul asteapta in gara o frunza,cu ochii de sticla tinteste spre inger.
E neagra de-atatea scantei istovite,
Ba plange,ori rade amorul ranit
Se misca in umbra luminii sortite
Si-si zaneste noaptea  sfarsitul dorit.
Deziluzii citadine, isi striga fantoma uitatul suras
Si ieri si-a atins galopul iubirii ,mai azi isi deplange cusurul pieirii.
O miscare de neastampar ii gadila simtul,iar masca de-anilina ,duala putere
Scobind in pamantul reavan o cusca , tot cauta in zadar false repere.
Striga disperat in sine un eu. Cine sa-l inteleaga?
Zaboveste minutarul in palma-nnegrita, sorbind adormire
Lovit-ai caprioara blonda,nimic c-un sens de omenire te mai leaga
Maligna racire...
Cosmarul se stinge in pulberea zarii, roind in valuri zburatoare de nada
Se-astupa pareri ,se frange iubirea arhitectonic vorbind ,pe colonada.
Auzit-a ritmuri in departari, izgonind rataciri de cadenta.
Doar zambete, ocheade ,suflari diavolesti mai sufera in complezenta
Cate multiversuri, ce fantasma orbita!
O,lume!

Capcana

Printre apusuri de brumar, o larvă de idei incinge zarea
Pornind agale ,tot spre văi, ea rupe mici sonete cu amar;
Răsun-a gol spre mandru-i creștet dezgolit, o mie de ispite și conchis:
Lovind cu bețele-i de marnă, demența infantilă-n metamorphis.

De când tot sună pe culoarul mizantrop miasma deznadejdii mortuare,
Unind in clinchetul pădurii: si ape,si zavoaie, si jivraj;
Își culcă omul mic in cete povarnișul, palium vetust de inserare .
Si ar dori in neființa-i tulburare, al rimei vers ,un bland sevraj.

Intru trezie se-aude glasul dansei, abur al diminetilor sordide
Sezand ca un balaur intre ziduri, cu maini de nimfa,vesnic odihnite,
Iar degetele sufla focuri ,si-asupra mortii ,o intreaga nemurire,
Cand misticul inghite cuprinsul vesniciei, iar doru-i diluat de amintire.

Rond milenar al grabnicului viscer,
Rumegator al plantei sunatoare..
Un Snark gasit de cuviinta!
Sa-si poarte mima printre dansele-i izvoare.