Scriu aici, cu acordul Dianei, fiica mea, (creatiile ii apartin) a treia poezie cu aceeasi tema: "Nu pot trai fara ea, dar nici cu ea".
Focurile tale, Epistos, stramuta fiinta!
Ma vei zari strangandu-mi ramasitele-n cazarma
Oh,de cand ai plecat ,nefericito..
Sa zbati sudalmi in jocu-ti de iarma?
Te-as fi strans in violetul inserarii,ca pe-o vioara la pieptu-mi zdrobit!
Acolo unde mai-nainte,pare-mi-se,m-am injumatatit,inmiit
Si lumii te-as fi zidit ofranda.
De ce, de ce te-ntreb pe tine, iconoclasta plasmuire?
Armuri in cavalcade, de cercuri brav mutire.
Si-n ochii tai adanci, o jertfa cred sa fi zarit
Eu, o, jalnica oglindire!
Puteam sa musc din jumatatea otravita
Jurui spre tine, nicium n-as fi gandit..
Si n-as putea sa-ndur
capriciul diminetilor albastre
Pe cand ,pierdut in zari de tine,
Cu lacrimi in potirul vorbei , unind in romburi impetigo si glastre
Ca un nebun-rubedo, in dansul daruirii
Sfarame de ninsoare,
Copaci trosnind a veacuri
Numai cu tine ,draga, ereticul a nu muri.