vineri, 17 iunie 2011

Errare humanum est

Pai, daca nu ne iertam noi , atunci cine?..:)si cat de induiosati privim in urma..."mai stii, mai ?"- ne intrebam unii pe altii, la un pahar "de vorba", privind la trecutul nostru cu ochi umezi si ingaduitori, vazandu-ne (pe noi insine) ca pe niste copii nevinovati, mereu dornici de a fi in valtoare, acolo unde au loc evenimentele majore, netinand cont de faptul ca realizam un rol mai mult sau mai putin infim - "musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul" - filozofa mosul pacaind plictisit din tigara ieftina, innobilata cu o tigareta confectionata de el insusi dintr-o bucata de trestie mai tare, acum lustruita de atata uzura. Se credea mai special si chiar era, caci atunci cand nu depana cu mandrie, dar si cu oarece remuscari amintiri chinuitoare din timpul razboiului
( e-he!), citea "Scanteia" sau carti de la biblioteca comunala. Ba chiar intona cu dibacie doine dintr-un fluier artizanal, deasemenea creatie reusita a mainilor sale. Mda ,continua monologul interior, si cand credeai ca zbori mai ceva ca pescarusul lui Livingstone (da, da!), te napadesc intrebarile existentiale, curat autosabotaj! Ca de ce, ca unde, cum... si mai ales ce atata zbucium, domnule, ca sa ajungi... un pumn de tarana?!... Tooot patru scanduri iei cu tine!
Isi impinse cu o usoara nemultumire palaria pe ceafa si privi cu ochii mijiti catre cer printre frunzele unui prun batran. Incepu sa fredoneze o romanta careia ii uitase versurile, dar se descurca la improvizat. La umbra nucului batran...Se plictisi repede  de aceasta indeletnicire, asa ca isi infunda mainile in buzunare dupa o noua tigara. Ghinion, s-a terminat tutunul. Acum trebuie sa mearga la bufet , sa indure discutii inutile cu alde neica-nimeni astia din sat, care n-au iesit in viata lor decat pana in targul de Santamarie si mai fac si pe desteptii... ce stiu ei?  Sa se imbete si sa umple santurile in fiecare seara, ca niste neispraviti! Pe cand el... a venit pe jos din Tatra! N-are zile sa le povesteasca! Si nici n-are cui!
Puse cu grija zavorul la poarta si porni agale pe ulita. Se insera , dar zaduful zilei inca ii lipea camasa de spinare . Ca buna ar fi o halba de bere, cum o fi ea, acra, dar rece! Una singura, n-ar strica! Apoi va pleca acasa fara sa se tina de garduri,  ca ultimul betiv din sat. Se apropia de local si  zgomotul bine-cunoscut al vocilor si halbelor trantite de mese crestea in intensitate, asa ca iuti instinctiv pasii . Se opri in prag si cauta cu privirea  un loc liber la una din mesele cu picioare metalice care scrasneau ingrozitor la miscarile bruste facute de mesenii incinsi de licorile bahice numite de ei insisi posirca ordinara, dar consumate cu regularitate mai in fiecare seara. Loc liber nu era asa ca isi croi cu greu drum printre trupurile duhnind a transpiratie , bere trezita si rachiu , pana ajunse langa tejgheaua inalta. Carciumarul il zari si intre sprancenele groase ii aparu o cuta adanca. Ascunzandu-si cu greu iritarea il intreba  printr-o miscare brusca a barbiei ce vrea. O bere, raspunse el taraganat, sustinandu-i privirea.  Halba grea  poposi in fata lui cam apasat, improscandu-l cu spuma ce navalea peste marginile-i ciobite.  Arunca si el niste maruntis in sila si iesi cam greu din imbulzeala.  Mos Ioaneee! - il strigara cativa intr-un colt si...

...se trezi in  zori , de la galgaitul apei de ploaie ce curgea prin santul in care dormise.