As vrea sa spun, asemeni poetului pe care l-am parafrazat in postul anterior, "nimic din ceea ce este scris nu-mi este strain", dar, din pacate, timpul fizic nu ne permite sa acumulam uriasa informatie scrisa existenta. De multe ori parcurg in diagonala carti ce imi atrag atentia si descopar ca, chiar daca am retinut esenta, mesajul central, am pierdut esentialul, adica placerea interiorizarii si transformarii informatiei in idei noi care sa-mi confirme propriile concepte, trairi si sentimente sau, de ce nu, sa le aseze sub semnul indoielii crancene:).
Asa am (re)descoperit "Creanga de aur" a lui Sadoveanu, pe care am aruncat-o plictisita in anii adolescentei. De apartenenta lui la Loja masonica stiam vag, dar nu credeam ca a avut putut sa scrie in anii comunismului un roman atat de profund incarcat de simboluri ezoterice, o carte de initiere in misterele egiptene sau chiar ale Greciei bizantine si in acelasi timp un roman hristic, crestin. Am gasit miturile dacice atat de discutate pe blogul lui Oreste, imaginea unei Dacii solide si solemne, aflate sub semnul Soarelui, in profunda comuniune cu Grecia apolinica si cu Egiptul antic.
Tot "intamplator" mi-au ajuns in casa "Sigiliul templierilor" de Adriana Koulias, "Si adevarul va va elibera" de David Icke, "Lacasul sufletului" de Gary Zucav, cartile lui Radu Cinamar (oare il cunoaste cineva?) si alte carti ce apartin acestui nou "val" spiritual care, nu de putine ori, imi pun greu la incercare capacitatea de intelegere, dar perseverez, nu stiu de ce. De fapt cred ca valul nu e chiar atat de nou, pentru ca gaseam si prin 1993 astfel de informatii prin cartile lui Aurel Popescu Balcesti, Raymond Moody sau Ion Tugui. Multe m-au dezamagit, dar cu timpul am invatat sa selectez informatiile si le cam miros pe cele voit senzationale cu un scop material prea putin ascuns...nu e relevant pentru ceea ce vreau sa subliniez : avem o stare predispusa visarii la alte meleaguri "paralele" realitatii in care traim. Cum procedam?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu