joi, 19 martie 2015

joi, 1 ianuarie 2015

Ganduri la sfarsit/inceput de an

      Nu imi plac bilanturile, asta inca de pe vremea cand mi-am sabotat cariera de contabil inceputa intr-un liceu economic din Bacau, dar mi-a venit asa, deodata, dor de blogul meu abandonat de muuult timp in favoarea mai frivolului FB. Desigur ca mi-am pierdut putinii mei cititori , dar pot sa scriu pentru mine, in virtutea titlului de blog pe care mi l-am ales la inceputuri. Am rasfoit pe aici si am zambit, uneori usor superior, carevasazica, deh! - asa ziceam pe-atunci?
    Daca am evoluat spiritual nu stiu, dar am invatat din experintele mele cateva lucruri care s-au limpezit, s-au asezat, sa spun asa, au confirmat sau au dezradacinat pareri preconcepute, caci nimic nu-i nou sub soare, cum bine zic batranii. Si, Doamne, bine ar fi sa putem invata din ce spun altii, dar trebuie sa intram cu totii in iuresul asta de-l numim viata, sa primim in fata loviturile (sau suturile in spate, dupa caz), sa dezamagim sau sa fim dezamagiti, sa coboram de pe soclul construit cu mestesug oameni si idei, sa refacem totul de la zero, sa reusim sau sa esuam cu brio, sa simtim gustul deznadejdii sau al extazului ca sa putem spune '"da! am fost acolo, stiu cum este"... Ma gandesc mai ales la fiecare om bun sau nefast intalnit in viata mea si-mi spun a mia oara ca nimic nu-i intamplator,ca toti suntem legati cu firul invizibil al destinului, iar vietile ni se intrepatrund din motive aparent nestiute doar pentru a invata cate putin unii de la altii. Daca am putea constientiza doar lumina din noi am multumi fiecaruia pentru rolul mic sau mare avut in viata noastra... Un mare actor spune sa multumim cabotinilor nostri, iar daca reusim sa ne pastram cugetul curat asta ar fi cel mai inalt punct de atins intr-o viata. E atat de greu uneori, dar cred ca masura omeniei din noi o va da masura cu care am iubit si am iertat...Nu meritau poate iertarea? Dar eu de ce sa-mi zgandar si degradez sufletul la nesfarsit? Aleg linistea...
   Alegerile noastre sunt bune mereu? Da! Asa am simtit atunci si bine am facut, totul este o nesfarsita evolutie, caci asta este lumea noastra, cu bune si cu rele. Am incetat sa mai judec si, mai ales, sa ma mai judec. Asa am invatat  atat de multe lucruri...
   Am invatat sa descopar bucuria in lucruri marunte, caci fiecare clipa care te face mai fericit este o clipa castigata, iar inefabilul ei trebuie pretuit. Extins la o scara mai mare, ma bucur acum de ceea ce am in viata mea si nu ma mai gandesc la viitor cu ingrijorare, ci doar cu speranta si incredere. Va fi bine? Va fi rau? Oricum va fi bine, chiar daca acel bine nu-l voi putea constientiza pe moment. Las totul sa curga, si bine este asa, Doamne, caci din rugaciuni spuse din inima obtii mai mult decat din oricate sedinte de psihoterapie sau sfaturi de dezvoltare personala. As vrea sa multumesc si sa cer doar sanatate, iubire de semeni, putere, rabdare, bunatate,  adevaratele  comori care atrag in viata noastra doar oamenii si situatiile pe care ni le dorim.  Fiecare dintre noi pastram ascunsa in fiinta noastra scanteia divina, primordiala si cred ca avem menirea sa o descoperim in noi si in ceilalti in egala masura, sa ne daruim unii altora lumina, sa fim calzi si impreuna sa scriem povestea.
    La multi ani noua, tuturor!

marți, 3 ianuarie 2012

Inerenta

Scriu aici, cu acordul Dianei, fiica mea, (creatiile ii apartin) a treia poezie cu aceeasi tema: "Nu pot trai fara ea, dar nici cu ea".



Focurile tale, Epistos, stramuta fiinta!
Ma vei zari strangandu-mi ramasitele-n cazarma
Oh,de cand ai plecat ,nefericito..
Sa zbati sudalmi  in jocu-ti de iarma?
                     Te-as fi strans in violetul inserarii,ca pe-o vioara la pieptu-mi zdrobit!
Acolo unde mai-nainte,pare-mi-se,m-am injumatatit,inmiit
Si lumii te-as fi zidit ofranda.
De ce, de ce te-ntreb pe tine, iconoclasta plasmuire?
 Armuri in cavalcade, de cercuri brav mutire.
Si-n ochii tai adanci, o jertfa cred sa fi zarit
Eu, o, jalnica oglindire!
Puteam sa musc din jumatatea otravita
Jurui spre tine, nicium n-as fi gandit..
Si n-as putea sa-ndur
capriciul diminetilor albastre
Pe cand ,pierdut in zari de tine,
Cu lacrimi in potirul vorbei , unind in romburi impetigo si glastre
Ca un nebun-rubedo, in dansul daruirii
Sfarame de ninsoare,
Copaci trosnind a veacuri
Numai cu tine ,draga, ereticul a nu muri.
















































sfarsit

Moare  treptat, respirand aerul fierbinte al noptii ,statuia plangand...
Marmura scartaie sub piciorul de lemn, gandurile se ascund in tacere
Miscare lenta, tic robust invaluit in uitare, decorul invocand.
Murmur de ceas in amurgul greselii si treptele gem a durere.
Alungat e destinul in focul izbanzii,Coranul i-e singur stapan invechit,
Iar scoarta de brad ii canta canoane , cosite de veacul ranit.
Si muzica razbeste mormantul de gheata, ucide in graba de fulger;
Sfarsitul asteapta in gara o frunza,cu ochii de sticla tinteste spre inger.
E neagra de-atatea scantei istovite,
Ba plange,ori rade amorul ranit
Se misca in umbra luminii sortite
Si-si zaneste noaptea  sfarsitul dorit.
Deziluzii citadine, isi striga fantoma uitatul suras
Si ieri si-a atins galopul iubirii ,mai azi isi deplange cusurul pieirii.
O miscare de neastampar ii gadila simtul,iar masca de-anilina ,duala putere
Scobind in pamantul reavan o cusca , tot cauta in zadar false repere.
Striga disperat in sine un eu. Cine sa-l inteleaga?
Zaboveste minutarul in palma-nnegrita, sorbind adormire
Lovit-ai caprioara blonda,nimic c-un sens de omenire te mai leaga
Maligna racire...
Cosmarul se stinge in pulberea zarii, roind in valuri zburatoare de nada
Se-astupa pareri ,se frange iubirea arhitectonic vorbind ,pe colonada.
Auzit-a ritmuri in departari, izgonind rataciri de cadenta.
Doar zambete, ocheade ,suflari diavolesti mai sufera in complezenta
Cate multiversuri, ce fantasma orbita!
O,lume!

Capcana

Printre apusuri de brumar, o larvă de idei incinge zarea
Pornind agale ,tot spre văi, ea rupe mici sonete cu amar;
Răsun-a gol spre mandru-i creștet dezgolit, o mie de ispite și conchis:
Lovind cu bețele-i de marnă, demența infantilă-n metamorphis.

De când tot sună pe culoarul mizantrop miasma deznadejdii mortuare,
Unind in clinchetul pădurii: si ape,si zavoaie, si jivraj;
Își culcă omul mic in cete povarnișul, palium vetust de inserare .
Si ar dori in neființa-i tulburare, al rimei vers ,un bland sevraj.

Intru trezie se-aude glasul dansei, abur al diminetilor sordide
Sezand ca un balaur intre ziduri, cu maini de nimfa,vesnic odihnite,
Iar degetele sufla focuri ,si-asupra mortii ,o intreaga nemurire,
Cand misticul inghite cuprinsul vesniciei, iar doru-i diluat de amintire.

Rond milenar al grabnicului viscer,
Rumegator al plantei sunatoare..
Un Snark gasit de cuviinta!
Sa-si poarte mima printre dansele-i izvoare.  

miercuri, 5 octombrie 2011

George Enescu - Rapsodia Romana nr.1
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

vineri, 17 iunie 2011

Errare humanum est

Pai, daca nu ne iertam noi , atunci cine?..:)si cat de induiosati privim in urma..."mai stii, mai ?"- ne intrebam unii pe altii, la un pahar "de vorba", privind la trecutul nostru cu ochi umezi si ingaduitori, vazandu-ne (pe noi insine) ca pe niste copii nevinovati, mereu dornici de a fi in valtoare, acolo unde au loc evenimentele majore, netinand cont de faptul ca realizam un rol mai mult sau mai putin infim - "musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul" - filozofa mosul pacaind plictisit din tigara ieftina, innobilata cu o tigareta confectionata de el insusi dintr-o bucata de trestie mai tare, acum lustruita de atata uzura. Se credea mai special si chiar era, caci atunci cand nu depana cu mandrie, dar si cu oarece remuscari amintiri chinuitoare din timpul razboiului
( e-he!), citea "Scanteia" sau carti de la biblioteca comunala. Ba chiar intona cu dibacie doine dintr-un fluier artizanal, deasemenea creatie reusita a mainilor sale. Mda ,continua monologul interior, si cand credeai ca zbori mai ceva ca pescarusul lui Livingstone (da, da!), te napadesc intrebarile existentiale, curat autosabotaj! Ca de ce, ca unde, cum... si mai ales ce atata zbucium, domnule, ca sa ajungi... un pumn de tarana?!... Tooot patru scanduri iei cu tine!
Isi impinse cu o usoara nemultumire palaria pe ceafa si privi cu ochii mijiti catre cer printre frunzele unui prun batran. Incepu sa fredoneze o romanta careia ii uitase versurile, dar se descurca la improvizat. La umbra nucului batran...Se plictisi repede  de aceasta indeletnicire, asa ca isi infunda mainile in buzunare dupa o noua tigara. Ghinion, s-a terminat tutunul. Acum trebuie sa mearga la bufet , sa indure discutii inutile cu alde neica-nimeni astia din sat, care n-au iesit in viata lor decat pana in targul de Santamarie si mai fac si pe desteptii... ce stiu ei?  Sa se imbete si sa umple santurile in fiecare seara, ca niste neispraviti! Pe cand el... a venit pe jos din Tatra! N-are zile sa le povesteasca! Si nici n-are cui!
Puse cu grija zavorul la poarta si porni agale pe ulita. Se insera , dar zaduful zilei inca ii lipea camasa de spinare . Ca buna ar fi o halba de bere, cum o fi ea, acra, dar rece! Una singura, n-ar strica! Apoi va pleca acasa fara sa se tina de garduri,  ca ultimul betiv din sat. Se apropia de local si  zgomotul bine-cunoscut al vocilor si halbelor trantite de mese crestea in intensitate, asa ca iuti instinctiv pasii . Se opri in prag si cauta cu privirea  un loc liber la una din mesele cu picioare metalice care scrasneau ingrozitor la miscarile bruste facute de mesenii incinsi de licorile bahice numite de ei insisi posirca ordinara, dar consumate cu regularitate mai in fiecare seara. Loc liber nu era asa ca isi croi cu greu drum printre trupurile duhnind a transpiratie , bere trezita si rachiu , pana ajunse langa tejgheaua inalta. Carciumarul il zari si intre sprancenele groase ii aparu o cuta adanca. Ascunzandu-si cu greu iritarea il intreba  printr-o miscare brusca a barbiei ce vrea. O bere, raspunse el taraganat, sustinandu-i privirea.  Halba grea  poposi in fata lui cam apasat, improscandu-l cu spuma ce navalea peste marginile-i ciobite.  Arunca si el niste maruntis in sila si iesi cam greu din imbulzeala.  Mos Ioaneee! - il strigara cativa intr-un colt si...

...se trezi in  zori , de la galgaitul apei de ploaie ce curgea prin santul in care dormise.