marți, 3 ianuarie 2012

Inerenta

Scriu aici, cu acordul Dianei, fiica mea, (creatiile ii apartin) a treia poezie cu aceeasi tema: "Nu pot trai fara ea, dar nici cu ea".



Focurile tale, Epistos, stramuta fiinta!
Ma vei zari strangandu-mi ramasitele-n cazarma
Oh,de cand ai plecat ,nefericito..
Sa zbati sudalmi  in jocu-ti de iarma?
                     Te-as fi strans in violetul inserarii,ca pe-o vioara la pieptu-mi zdrobit!
Acolo unde mai-nainte,pare-mi-se,m-am injumatatit,inmiit
Si lumii te-as fi zidit ofranda.
De ce, de ce te-ntreb pe tine, iconoclasta plasmuire?
 Armuri in cavalcade, de cercuri brav mutire.
Si-n ochii tai adanci, o jertfa cred sa fi zarit
Eu, o, jalnica oglindire!
Puteam sa musc din jumatatea otravita
Jurui spre tine, nicium n-as fi gandit..
Si n-as putea sa-ndur
capriciul diminetilor albastre
Pe cand ,pierdut in zari de tine,
Cu lacrimi in potirul vorbei , unind in romburi impetigo si glastre
Ca un nebun-rubedo, in dansul daruirii
Sfarame de ninsoare,
Copaci trosnind a veacuri
Numai cu tine ,draga, ereticul a nu muri.
















































2 comentarii:

  1. Doamne, Ramona, de ce te-ai oprit aici ???
    Totul este atât de frumos...
    Te îmbrăţişez cu mult drag !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știu de ce m-am oprit, chiar a fost frumos, dar cred că exisă un timp pentru toate...Nici nu am atât de multe de împărtășit... sau nu pot. Te admir și te îmbrățișez la rându-mi! :)

    RăspundețiȘtergere