duminică, 13 februarie 2011

Cu capul in nori

          Urc sprintena o coasta cu ierburi incalcite... aici erau candva podgorii din care ma infruptam pe furis, tremurand de frica paznicilor nemilosi. Odata, unul chiar a aruncat cu o secure dupa noi, sa ne "aline" poftele de mici talhari. Mai merg infiorata , recunoscand locul de unde m-am rostogolit impiedicata pana in fundul vaii adanci, printre salcami spinosi, scapand ca prin minune doar cu cateva zgarieturi minore.
          Acum locul este pustiu  si neprietenos. Nu ma mai asculta, nu ma recunoaste. Se pierde intr-o ceata pe care ma straduiesc s-o risipesc, dar visul se intrepatrunde ciudat cu un altul, localizat undeva impersonal si rece.
Case cu arhitecturi alambicate  ma intampina aratandu-si interioarele populate de personaje familiare sau necunoscute, iar eu pasesc mai departe, deschizand usi cu disperarea omului cazut din paradis... care nici nu-si mai aminteste rostul disperarii. Hmm... imi zic, aceasta casa este expusa unui eventual flux devastator, cum au obtinut autorizatie de constructie pe plaja ?!  Iata, o alta constructie neindoit frumoasa (ce pacat!..) se lupta sa reziste in mijlocul valurilor apocaliptice, la zece metri in largul marii. Privesc cu ingrijorare cerul si deja ploua cu bulgari incandescenti, cum asa, n-am observat niciun vulcan prin preajma, de unde au aparut? Oh, de-as putea sa-mi iau zborul din locul acesta... Sar pe loc si ma ridic si stiu ca visez, ha, ha, un sexolog a spus odata undeva ca zborul din vis nu este decat dorinta sexuala, si ce daca a spus, e minunat sa fii pasare, fluture sau ciudatenie fara aripi, chestia asta te salveaza fix in momentul oportun. Pacat ca nu dureaza decat pana suna un desteptator...

Un comentariu: